Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
 

Gremlin, partener oficial al seminarului specializat „Obligaţiile autorităţilor locale privind managementul deşeurilor prin prisma atingerii ţintelor de ţară”

Gremlin, partener oficial al seminarului specializat Obligaţiile autorităţilor locale privind managementul deşeurilor prin prisma atingerii ţintelor de ţară

În perioada 01-04 august staţiunea Mamaia a reprezentat locul de întâlnire pentru cele mai importante organizaţii implicate în domeniul managementului deşeurilor. Operatori de salubritate, companii de colectare şi valorificare a deşeurilor, alături de instituţii specializate s-au reunit pentru a dezbate subiecte de actualitate şi pentru a identifica soluţii.

Păstrând tradiţia ediţiilor precedente, Gremlin a sprijinit activ acţiunea, atât din postura de membru al Asociaţiei Române de Salubritate cât şi din cea de partener oficial.

În cadrul discuţiilor şi prezentărilor din timpul evenimentului, au fost atinse subiecte diverse din spectrul managementului deşeurilor, începând cu obligaţiile României în materie de gestionare a deşeurilor, continuând cu modalităţi de gestionare a fluxurilor speciale de deşeuri şi încheind cu prezentarea unor iniţiative de succes. Din această ultimă categorie a făcut parte şi prezentarea Aurorei Olescu, administratorul companiei Gremlin. „Experienţa dobândită de profesioniştii Gremlin până în prezent ne întăreşte convingerea că există multe lucruri pe care le putem face în domeniul gestionării deşeurilor, pe de-o parte reuşind să ne apropiem tot mai mult de ţintele de ţară, iar pe de altă parte să sprijinim comunităţile în construirea unui viitor durabil” a declarat Aurora Olescu cu ocazia evenimentului.

Înfiinţată în 1991, Asociaţia Română de Salubritate (ARS) are ca principal obiect de activitate introducerea unui management integrat al deşeurilor în România, militând, în acelaşi timp pentru recuperarea şi reciclarea deşeurilor. Asociaţia este recunoscută la nivel naţional prin numărul membrilor şi al populaţiei deservite de aceştia, precum şi internaţional prin calitatea de membru naţional al Asociaţiei Internaţionale de Gestiune a Deşeurilor Solide (ISWA) şi membru afiliat al Federaţiei Europene pentru Managementul Deşeurilor şi Servicii de Mediu (FEAD).