Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
 

29 ianuarie 2010, Green Report: Casa eco: tetrapack în pereţi, sticlă în podea şi PET-ul în ţiglă

Pereţii din tetrapack, podelele din granit compozit, ţiglă din PET-uri şi mobilă din lemn reciclat au devenit ingredientele de succes pentru oricine doreşte să îşi construiască o casă a viitorului, din materiale reciclate. Avantajele acestor materiale sunt calităţile lor tehnice, care le fac să dureze cel puţin de două ori mai mult decât cele clasice şi le asigură o garanţie de peste zece ani, susţin reprezentanţii Gremlin Computer.

Granitul compozit este doar unul dintre materialele care îşi pot găsi loc în casa oricui. Acesta este de fapt, un amestec de granule de sticlă cu o toxină. Materialul rezultat poate fi folosit în aceleaşi scopuri precum gresia şi faianţă, pentru pereţi şi podele şi conţine până la 80% sticlă reciclată. Mai mult decât atât, granitul poate fi fabricat într-o varietate de culori, în funcţie de preferinţe. Spre deosebire de „concurentele” sale, gresia, faianţa şi marmura, granitul compozit are o garanţie de 15-20 de ani, nu este radioactiv şi cel mai important, provine din materiale reciclate.

Dacă aţi reuşit să vă imaginaţi o casă cu pereţi din tetrapack presat şi amestecat cu răşini, care nu se umezeşte şi nu se zgârie şi pereţi şi podele din granit compozit, încercaţi să vizualizaţi, în spatele casei dumneavoastră imaginare, o plajă cu nisip artificial, din granule de sticlă. Gremlin Computer intenţionează să construiască o astfel de plajă, după modelul celor din Hawaii, Miami şi Mexic.

„Sperăm ca în vara aceasta să amenajăm o astfel de plajă în Constanţa. Mai există trei astfel de plaje şi sperăm să o facem noi pe a patra”, a declarat Aurora Olescu, reprezentanta Gremlin Computer.

Granulele de sticlă folosite drept nisip nu au dimensiuni mai mari de 0,1 milimetri, fapt datorită căruia îşi pierd capacitatea de a tăia sau de a zgâria. Practic, acest gen de nisip este mai fin decât cel întâlnit pe plajele de pe litoralul românesc, nu se lipeşte de piele şi datorită reflecţiei şi difuziei luminii, poate căpăta cu uşurinţă culoarea nisipului natural, a mai explicat Aurora Olescu.

Un alt material de construcţii din conţinut reciclat este ţigla pentru acoperis, care poate fi produsă din polietilenă şi nisip. Aceasta are o garanţie de zece ani şi în ciuda faptului că nu mai poate fi reciclată ulterior, acest lucru se poate compensa datorită duratei de viaţă. Din aceeaşi combinaţie de plastic şi nisip sau plastic şi lemn se pot construi şi diverse piese de mobilier pentru grădina.
Reglementăari nerespectate

În România, piaţa pentru materia primă secundară provenită din materiale reciclate este încă mică, în comparaţie cu alte state. Liderii sunt Germania şi Austria, unde este interzisă depozitarea deşeurilor reciclabile la gropile de gunoi, iar incinerarea lor este foarte scumpă.

„În Germania, peste 20% din materialele de construcţii vandute sunt din sticlă, plastic, hartie sau lemn reciclat”, a precizat Aurora Olescu.

Având în vedere puterea mică de cumpărare a consumatorilor individuali şi nivelul actual al pieţei, o clientelă potrivită pentru producătorii acestor materiale ar putea fi instituţiile publice. Potrivit Legii Achiziţiilor Publice, 30% dintre achiziţiile instituţiilor de stat ar trebui să poarte eticheta verde. Cu toate acestea, legea nu mai este luată în considerare atunci când vine vorba de costuri, deoarece licitaţiile sunt câştigate pe baza preţului cel mai mic.

„Chiar dacă aceste materiale sunt uneori mai scumpe decât cele clasice, durata lor de viaţă este mai mare, iar confortul pe care îl oferă nici nu se poate compara. O astfel de casă este călduroasă, economică, durabilă, colorată şi eco”, susţine Aurora Olescu.

Preţul unui metru pătrat de granit compozit este de circa 50 de euro, cu montajul inclus, în timp ce pereţii din tetrapack costă între 50 şi 70 euro pe metro pătrat, în funcţie de grosime, care poate ajunge la zece centimetri.