Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
Reciclare
 

2010, Ecolojob: “În condiţiile în care criza devine din ce în ce mai acută, din ce în ce mai puţini agenţi economici sau chiar persoane fizice doresc să recicleze”

Gremlin Computer vine cu un nou concept de reciclare şi anume reciclarea totală. Acest proiect se dezvoltă în jurul ideii de implicare a cetăţenilor, dar şi de exersare a unui parteneriat public-privat legat de monitorizare, implicare şi gestionare deşeuri.

Compania asigură servicii de management integrat al deşeurilor cu soluţii tehnice viabile atât pentru interior cât şi pentru exterior, logistică de preluare a deşeurilor industriale în cel mai scurt timp din ţară, asigurat prin contract în minim 48 de ore de la preluarea comenzii, infrastructura logisticii de preluare a deşeurilor industriale în funcţie de necesităţi (containere de reciclare selectivă de la 0,1 mc până la 47 mc), servicii de preluare a deşeurilor din echipamentele electrice şi electronice în condiţiile legii, tratarea echipamentelor electrice şi electronice cu tehnologii de ultimă generaţie, tratarea şi distrugerea echipamentelor electrice şi electronice care au adus atingere mărcii prin servicii profesionale, eliberarea de certificate de distrugere pentru societăţile a căror integritate informatică este decisivă pentru siguranţa managerială.

„Gremlin Computer este un prestator de servicii şi se evidenţiază pentru tot ceea ce înseamnă aria de expertiză legată de managementul integrat al deşeurilor. Suntem reciclatori de sticlă şi deşeuri din echipamente electrice şi electronice şi sperăm să ne promovăm imaginea şi ca producător de materiale de construcţii din deşeuri reciclabile. Avem nevoie de deşeuri, adică de materie primă pentru obiectul nostru de activitate. În condiţiile în care criza devine din ce în ce mai acută, din ce în ce mai puţini agenţi economici sau chiar persoane fizice doresc să recicleze. Noi încercăm să le aducem aminte că e obligatoriu să reciclăm. Firma noastră colectează deşeuri din echipamente electrice şi electronice din 2005 şi tratează profesional acest tip de deşeu din 2007, având prima instalaţie autorizată din ţară”, a declarat Aurora Olescu, administrator Gremlin Computer.

Gremlin Computer a fost responsabilă cu preluarea deşeurilor din Constanţa în cadrul Campaniei naţionale Marea Debarasare 2010, desfăşurată în zilele de 27 şi 28 martie. Lăudabil este faptul că judeţul Constanţa a fost clasat pe primul loc în colectarea deşeurilor din echipamentele electrice şi electronice în cadrul acestei campanii.

În prima zi a campaniei au fost colectate 27,8 tone, iar în a doua 30,5 tone, firma punând la dispoziţia cetăţenilor atât puncte fixe de colectare cât şi puncte mobile. Cele mai mari cantităţi au fost adunate de la locuitorii din municipiul Constanţa, Medgidia şi Hârşova.